Auzi peste tot că trebuie să fii prezent în viața copiilor tăi. Nu numai în viața lor dar și în viața ta ar fi bine să fii. Întrebarea este cum faci acest lucru?

Din experiența mea am învățat câteva trucuri pe care aș dori să le împart cu tine.

Dacă ai ajuns să citești aceste rânduri, permite-mi să presupun că mă cunoști din cel puțin un rol pe care îl am în această viață și știi că sunt o iubitoare de povești. Așa dar azi vreau să-ți zic povestea mea din altă perspectivă, de pe o altă canapea, dintr-un alt colțișor al vieții mele. Azi te iau cu mine în călătoria mea spre prezent. 

Acum 14 ani eram convinsă că știu tot ce se poate despre a crește copiii fiindcă citisem toate cărțile care mi-au picat în mână până la acel moment despre educația copilului. Am făcut acest lucru nu din pasiune ci fiindcă urma să devin mamă. În scurt timp am simțit pe pielea mea că a fi mamă nu se citește ci se practică. Mai mult decât atât, după apariția fiicei mele am intrat într-o depresie postnatală din care am ieșit abia după 7 luni. 

Acela a fost cel mai bun lucru care putea să mi se întâmple. Te poți întreba de ce? Fiindcă m-a trezit la viață. Până în acel moment eram mai mult programată decât conștientă de viața mea. Dar despre asta, îți voi povesti cu altă ocazie.

Poate te întrebi ce m-a ajutat să intru în depresie. Ideea că de acum înainte, la momentul acela, nu mai pot face nimic decât să am grijă de copilul meu. Îmi amintesc și acum că am simți cuvintele “nu mai pot să mă răzgândesc, nu este de parcă aș putea să o dau înapoi” adânc înfipte în sufletul meu și am simțit cea mai mare și dureroasă responsabilitate din viața mea. 

Da! Frica că nu voi fi o mamă bună, m-a ținut de mână pe tot parcursul depresiei și mi-a rămas o bună prietenă și în zilele de azi. 

Dar așa cum îmi place mie să spun, frica este bună fiindcă te pune la treabă. Drept urmare, după vreo câteva luni de plâns în continuu și ținut copilul doar pentru mine, m-am pus la treabă și primul lucru ce am făcut a fost să citesc tot ce mi-a picat în mână dar de data aceasta despre emoții, recunoașterea lor și vindecare. În sfârșit către 7 luni ai fiicei mele începeam să văd luminița de la capătul tunelului. Viața mea începea să ia o altă întorsătură.

Mi-am prioritizat viața, am mai renunțat la curățenie obsesivă, călcat chiloți și prosoape și am început să accept ajutor din exterior. Am pus în practică tot ce citisem și am început să găsesc ce mi se potrivește și ce nu. 

Aici a apărut pentru prima dată un alt interes în viața mea decât cel de inginer software, care este formarea mea de baza. Am început să merg la diferite cursuri și ateliere de dezvoltare personală. Aveam o singură idee în minte și în suflet: 

COPILUL MEU SĂ NU TREBUIASCĂ SĂ FACĂ CE FAC EU ACUM.

Cu alte cuvinte eram decisă să învăț să fiu o mamă bună 🙂 

În 2014, eram atât de prinsă în povestea cu descoperirea de sine încât le trimiteam prietenelor mele tot felul de articole pe tema educației pozitive la copii. Una din prietenele mele mi-a zis: “Cum ar fi să ne întâlnim și să ne povestești ce tot citești, că noi nu avem timp de citit”. Atunci a apărut pentru prima dată “Școala părinților – ToshaDor”. Aceste întâlniri mi-au creionat ceea ce pe atunci eu nu știam încă, pasiunea mea pentru educația parentală. Pas cu pas începeam să mă simt responsabilă pentru ce informații aduc persoanelor prezente. Una este să îți educi copilul tău într-un fel anume și alta e să dai sfaturi pe această temă!

Aici a apărut nevoia mea de a mă forma pe acest drum așa că în timp am început să găsesc ce mi se potrivește cel mai bine cu sufletul meu de mamă și să mă bazez pe dovezi științifice că funcționează.  

Formările în domeniul educației parentale m-au transformat în primul rând pe mine ca mamă și apoi mi-au deschis oportunități de a lucra cu alți părinți.

În 2015 am aflat despre Programarea neuro-lingvistică (NLP) care m-a fascinat. Timp de 3 ani am mers pe acest drum cu sute de ore de formare și consiliere individuală și de grup. În scurt timp am descoperit că aceasta are la bază tipare comportamentale și că dacă ești suficient de atent poți schimba comportamentul unei persoane prin tehnici specifice. Suna foarte promițător însă eu simțeam că există ceva mai profund decât comportamentul omului. Simțeam că atunci când copilul meu are un comportament, este dincolo de tehnici să-l ajut.

În una din zile am dat întâmplător (dacă există așa ceva) peste formarea facilitatorilor în cadrul programului internațional Cercul Siguranței (Circle of Security). Programul era dedicat psihologilor și sociologilor. Eu nu făceam parte din nicio categorie. Curajul și dorința de a învăța m-au ajutat să dau un email la organizatori și să le mărturisesc că sunt o mămică care vrea să învețe despre acest program și în timp să devină facilitator. Mare mi-a fost mirarea și recunoștința când am fost acceptată în program. Acolo s-a schimbat totul! Eu m-am schimbat!! Au fost câteva zile intense în care am aflat despre teoria atașamentului și ce stă în spatele comportamentelor. De data aceasta știam că sunt la locul potrivit.

În aceeași perioada am descoperit-o pe Aletha Solter și stilul de educație aware parenting. Am devorat cărțile ei și am devenit o mare admiratoare a tot ce scrie și face ea. De peste 8 ani o urmăresc și sunt în proces de pregătire pentru a deveni acreditată aware parenting. Aletha m-a împrietenit cu plânsul și mi-a dat o altă percepție a tot ce înseamnă vindecarea traumelor prin plâns și râs. Categoriile de jocuri pe care le-a definit Aletha m-au ajutat mult să recunosc tiparele din viața de zi cu zi a copiilor mei și mi-au deschis ochii la ceea ce înainte numeam “joc inutil ” 🙂

Plina de entuziasm am pornit pe calea atelierelor create pentru părinți și cadre didactice unde am crescut exponențial datorită experienței acumulate de la participanți. Primul lucru și cel mai valoros pe care l-am învățat este că împreună suntem o forța și că pot învăța mult mai repede din experiența colectivă. 

Chiar dacă eram în “pită” cum se zice, simțeam că mai am unde să cresc, simțeam că am nevoie de validare externă. Și cum puteam să mi-o iau mai bine decât făcând alte formări, aprofundând diverse domenii conexe. Așa că în timp mi-am luat diploma de formator, diploma de consilier de dezvoltare personală și formarea care îmi stă la inima: educator puericultor.

Toate acestea au venit la pachet cu multă practică cu copiii mei, discuții cu părinți și lucru intens la fricile și emoțiile mele. 

În 2018 am aflat că fiul nostru Andrei de 4,5 ani, are cancer pe trunchi cerebral și au urmat 2,5 ani în care m-am retras complet din breaslă pentru a sta cu el. Chiar dacă nu am lucrat cu cei din afară, în această perioadă am lucrat foarte mult cu mine. Am învățat enorm de multe de la copilul meu. Am învățat cea mai valoroasă lecție și anume aceea că viața merită trăită în emoție și cu emoții. 

Negarea emoțiilor nu face ca acestea să dispară. Emoțiile sunt rezultatul unor reacții chimice în creier (între timp am devenit pasionată și de neuroștiință 🙂 ), deci prin urmare tot ce putem noi face este să gestionăm comportamentele rezultate în urma apariției unei emoții.

În 2020, în decembrie, Andrei a devenit o steluță și viața și-a urmat calea sa. Familia noastră a fost binecuvântată în 2022 cu un băiețel, al treilea copil al meu de care mă bucur din plin în fiecare zi. De data aceasta am învățăt cum stă treaba cu emoțiile și nu mă mai sperie plânsul puiului meu, fiindcă știu că este un răspuns natural de destresare a corpului. 

La momentul când scriu aceste cuvinte, am prilejul și binecuvântarea să am în casă o adolescentă de aproape 14 ani și un bebeluș de peste un an. Este o călătorie pe cinste și o experiență cu totul aparte.

 

Toate cele de mai sus au adus cu ele experiență și învățături. Experiența mea cu copiii mei dar și experiența celor cu care am lucrat și copiii lor și incontestabil experiența tuturor cercetărilor pe care le-am citit în diverse cărți și le-am acumulat prin diverse formari. 

Din experiența mea de mamă cel mai greu moment în relația mea cu copilul a fost și încă este momentul în care copilul are o criză de furie. De-a lungul anilor am încercat și am experimentat cu copiii mei diverse metode. În cele din urmă am observat că unele lucruri funcționează și altele nu funcționează. Mai mult de atât unele funcționează în unele zile și altele funcționează în alte zile. În același timp am observat că sunt câteva principii care rămân constante de-a lungul zilelor. În urma acestor constatări am creat 7 acțiuni utile pentru timpului unei crize de furie al copilului. 

Cele 7 acțiuni utile în timpul unei crize de furie al copilului sunt următoarele: 

1. Privește copilul
2. Respiră 
3. Evita escaladarea 
4. Zidește încredere
5. Empatizează
6. Numește emoția
7. Trăiește conexiunea

Eu le numesc tehnica P R E Z E N T.

Fiecare literă are în spate ani de cercetare și cărți pe care le-am citit și sunt extrem de fericită să pot împărtăși cu tine această tehnică ce îmbină știința și inima 🙂

 

Și-am încălecat pe-o șa, și ți-am spus povestea așa, exact așa cum a fost ea, ca o călătorie în PREZENT pentru mine 🙂 

 

 

Cu mult drag, Tosha.