Jocul imaginației

By Tosha Ferdean 24 sept 2018

Afară este atât de frumos și plimbarea a fost una minunată. Andrei cu părinții săi s-a simțit foarte bine și acum este momentul să se întoarcă acasă. Andrei este plin de fericire și totuși corpul lui simte o oboseală.

– Andrei? îi spune mama. Vrei să dormi un pic? continua ea.

– Nu, răspunde Andrei jucăuș.

– Ce poveste vrei să-ți citesc?

– Nu vreau să adorm.

– Atunci ce vrei să faci pentru a-ți relaxa corpul și a recupera forța din el?

– Vreau să ne jucăm, spune el jucăuș și foarte obosit.

– Dar pentru joacă ai nevoie de putere. Cum facem rost de ea?

– Mami, hai să ne jucăm imaginar, a spus Andrei cu un ton foarte serios.

– Imaginar? mama era confuză.

– Da.

– Cum?

– Păi uite așa. Închide ochii și ne vom imagina că ne jucăm.

– Dar eu nu știu să mă joc imaginar, a spus mama foarte tristă.

– Of, voi adulții. Sigur că știi. Închide ochii, ia o poziție cât mai relaxată și eu voi începe să spun ceva iar tu continui cu orice îți vine în minte.

– Bine, hai să încercăm, a spus mama întinsă în pat cu ochii închiși.

– Eu văd un mare gol, începu Andrei. Simt cum creierul meu începe să se golească. Toate gândurile zboară în sus și eu sunt din ce în ce mai ușor.

Urmă o pauză. Mama încearcă să își imagineze ce spune Andrei. La început era greu dar pe cât își imagina mai mult pe atât mai ușoară i se părea că devine. Era rândul ei să spună.

– Simt cum o căldură îmi cuprinde tot corpul, aceasta este iertarea care vine spre mine. Iert fiecare persoană care ma- supărat și mă ierți și pe mine.

Andrei simte și el acea căldură. Simte cum iertarea vine și la el. Dintr-o dată simte acum este împăcat cu fiecare persoană pe care era supărat. Simte cum iertarea șterge ca un burete fiecare urmă de supărare. Dintr-o dată a observat că în corpul lui există pete de culoare neagră. Acelea erau toate fricile, furiile și frustrările pe care le avea. în acel moment a simțit nevoia să spună el mai departe.

– Acum am un aspirator în mână și aspir toate bulinele negre din corpul meu. Încep cu capul, apoi trec la gât și la piept. Mânuțele sunt și ele aspirate. Insist la ele fiindca ele sunt cele care mă ajută să apuc lucrurile.  Am terminat cu mânuțele și mă îndrept spre burtică. La granița dintre burtică și pieptuț insist bine bine fiindcă aici se adună fricile și vreau să le scot pe toate. Aspiratorul meu nu este unul obișnuit, cu sac și fir la priză. Să știi mami, că eu am un aspirator magic, care este plin de iubire și atunci când înghite bulinele negre le transformă în lumină. El are și o cuvă de sticlă transparentă, prin care poți vedea că toate fricile, furiile și frustrările se transformă în iubire. Este ca o ploaie de stele.

Acum am trecut de burtică, unde am aspirat toate punctele negre pe care le-am văzut și nimic nu mai rămâne în urmă.

Mama a schițat un zâmbet pe față. Nu a spus nimic dar și-a amintit de Andrei care dă cu aspiratorul prin casă și știe cât de bine face această sarcină.

Andrei a continuat:

– Acum am ajuns la picioare. Acestea sunt foarte importante pentru mine. Ele mă duc oriunde vreau eu, așa că vreau să le fac curat curate.

Andrei a făcut o pauză. S-a făcut liniște.

– Mami, știi că toate ideile vin din creier? Mama nu a spus nimic și Andrei a continuat:

– Acum o să mai merg încă o dată la cap și aici voi face mare mare curățenie. Mă uit în aspiratorul meu magic și văd cum fiecare bulină neagră se transformă. Fiecare colțișor al creierului meu este curățat de orice murdărie neagră. Acum văd creierul meu care este curat curat cum strălucește de lumină.

Andrei s-a oprit și liniștea i-a spus mamei că este rândul ei să se intre în joc. Mama și-a imaginat creierul curat și aspiratorul magic și a continuat cu voce tare:

– Eu îmi creez un norișor albastru deasupra capului, iar pe norișor îl văd pe cel mai bun învățător pe care îl am. Acesta nu este un învățător obișnuit, este un înțelept care a fost cu mine în toate viețile mele și vine din lumea sufletelor. El este cel care m-a învățat cum să iubesc. Acum corpul meu îi transmite prin norișor iubire.

– Ooooo, da! a continuat Andrei. Iubirea este ca o ploaie dar care merge de jos în sus. O am și eu. Și norișorul îl am. Știi mami? și eu am un învățător și pe mine m-a învățat cum este iubirea. Acum mă gândesc la Angela și la tati și la tine și iubirea pur și simplu curge din mine în sus. Unul, doi, trei, odată ce expir iese și iubirea, patru, cinci, șase. Hai să numărăm respirația noastră și o să vedem câtă iubire iese.

Andrei a continuat să numere și să respire.

– 7 inspiră, 8 expiră, 9 inspiră, 10 expiră, 11 inspiră, 12 expiră.

La un moment dat s-a auzit doar: inspir expir, inspir expir, inspir expir, inspir expir, inspir expir, inspir expir.

Mama a continuat.

– Îmi văd sufletul din interiorul meu care este întru-un balon larg, de culoare alb auriu. El îmi spune ceva. Oare ce îmi spune? Mama s-a oprit și a așteptat răspunsul de la Andrei. Atunci Andrei a răspuns:

– Știu. Spune așa: ” Vreau ca sufletul care este nemuritor, să apere corpul care este muritor”. Andrei a făcut o pauză și a continuat. Balonul este de culoare alb auriu și sufletul este alb, așa cum sunt și soldații albi din sângele meu. Acum, sufletul din balon, face o rază de lumină albă și trimite putere multă soldaților albi din sângele meu. Toți soldații albi acum au un balon în jurul lor și sunt în corpul meu să mă apere. Acum, soldații albi vor mânca orice celulă străină corpului meu, dacă aceasta mai există. Sufletul meu în balon alb auriu are o armată de soldați albi care protejează corpul meu de celulele negre, care nu sunt ale corpului. Acum, soldații albi, în baloanele lor magice, protejează corpul meu și îl curăță de fiecare dată când este nevoie, chiar și atunci când eu nu mai sunt în joc.

Mama simțea cum corpul ei este tot mai curat și tot mai plin de lumină. Era rândul ei să spună.

– Simt miros de lavandă, a spus ea.

– Oooo, da! a spus Andrei cu bucurie în glas. Avem lavandă peste tot. Acum, corpul meu este acoperit cu o ceață violet deschis ca o păturică caldă care îl învață înțelepciunile Universului. Așa cum universul are stele, așa și plapuma mea violet are stele de lumină care mă acoperă și mă apără, împreună cu soldații albi. Simt și văd păturica peste tot corpul meu.

Mama continuă să joace:

– Norișorul de deasupra capului meu a primit ploaia de iubire și acum trimite înapoi o ploaie de culoare verde, care umple fiecare celulă a corpului meu. Această ploaie se amestecă cu iubirea și culoarea norișorului și umple fiecare colțișor al corpului meu. Acum simt cum corpul meu este complet VINDECAT. Simt sănătatea din celulele mele și ploaia verde albastră îmi întărește corpul și îmi dă putere și sănătate.

Andrei a continuat cu mare entuziasm povestea mamei:

– Eu recreez norișorul albastru care acum s-a mai dizolvat. Îl văd cât de pufos și frumos este. Își schimbă forma în orice îmi doresc eu. Acum este o țestoasă. Mami, tu știi că țestoasele sunt foarte înțelepte? Ea îmi trimite curaj și înțelepciune. Îi dă mult curaj corpului meu și soldaților albi să lupte cu orice celulă străină corpului meu. Această țestoasă îmi crează un scut în jurul meu, mai ales în jurul capului. Simt puterea vindecării în interiorul corpului meu și înțelepciunea celulelor mele. țestoasa îmi tot repetă: ” Vindecă-te. Vindecă-te. Vindecă-te. Ești vindecat. Ești vindecat. Ești vindecat”

Mama era relaxată complet. Nu mai știa de cât timp stau în acest joc imaginar dar îi dădea dreptate lui Andrei :” of, voi adulții!”.

Dintr-o dată a simțit o mână pe mâna ei. A tresărit un pic.

– Mami, gata, sunt vindecat, A spus Andrei. Corpul meu are putere pentru încă o plimbare și pentru orice îmi doresc eu.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s