Depresia postnatala

Atunci cand auzim cuvantul depresie ni se strange stomacul si ne gandim la ceva foarte grav. Asa si ar trebui dar este bine sa stii ce este depresia. Eu am facut una dupa prima nastere si era cat pe ce sa intru in a doua in timpul sarcinei a doua.Am invatat ca am un corp mult mai puternic decat mintea mea si mai mult decar atat am inteles ce inseamna expresia „Sa nu-ti dea D-zeu cat poti duce”. Cand spun ca am corpul mai puternic decat mintea ma refer la partea fiziologica a perioadei de dupa sarcina. Prima data cand ai acel ghem mic de om in bratele tale simti o fericire nemarginita insa dupa cateva zile incepe partea „frumoasa”. In momentul in care iese copilul din corpul mamei, nivelul de hormani scade brusc si atunci se produce un dezechilibru in sistem. Aceasta cumulat cu contextul extern face un cocktail numai bun ca baza pentru o depresie postnatala. Personal am simtit ca este prea mult, ca nu pot sa fac fata si cel mai greu de suportat ca de acum inainte nu am ce sa fac, nu pot „da inapoi copilu” si simteam ca responsabilitatea era extrem de mare! Daca la toate astea adaugi si presiunea din jur….iese numai bine de o depresie 🙂

Da, aceasta stare de multe ori este doar in capul proaspetei mamici(sau persoanei in cauza) si nu se manifesta foarte mult inafara. Sunt cazuri rare cand mama nu mai vrea sa vada copilul sau cand se comporta foarte ciudat, astfel incat sa fie sesizata o diferenta si sa se intervina. La mine s-a manifestat ca o protejare excesiva a copilului. Timp de un an de zile, nu am acceptat pe nimeni in jurul ei si nu am lasat-o cu nimeni. Cand eram cu ea singura ma apuca frica, gandeam ca sunt o mama rea si plangeam mai tot timpul. Nu puteam dormi si aveam o anxietate cronica care se manifesta prin frica de a nu fi suficient de buna si prin frica de a nu reusi sa o calmez cand plange. Plansul ei era un declansator pentru mine si abia peste 5 ani, dupa certificarea de la „Cercul Sigurantei” am reusit sa rezolv aceasta problema a mea. Cert este ca nu puteam sa o stiu ca plange si eram epuizata si fizic si psihic.

Ce poti face cand esti in aceasta situatie sau ai pe cineva apropiat? In primul rand sa tii minte ca un om in depresie nu recunoaste ca este in depresie. Daca recunoaste inseamna ca incepe sa iasa din ea sau este pe calea cea buna. Deci, ce poti face? Sa fii foarte intelegator cu ea. Daca esti tu??? Hm….primul pas este sa ceri ajutor. Si daca nu esti in depresie este foarte in regula sa ceri ajutor. Sa te gandesti care este cel mai rau lucru ce se poate intampla. Si ce se poate intampla si mai rau? Acest exercitiu mi-a redus anxietatea de la 100% a timpului intr-o zi la 40% din timpul dintr-o zi doar in cateva zile. Mi-am dat seama ca atunci cand imi imaginam ce se poate intampla daca se intampla acel „rau”, ma simteam mai increzatoare si ca nu era „asa negru cum parea”. Asta m-a ajutat sa incep sa dorm. Somnul m-a ajutat sa fiu mai odihnita si sa vad diferit lucrurile. Mi-au trebuit 8 luni sa ies din depresie si ma bucur ca am reusit sa o fac singura, fara ajutor medical sau de specialitate (despre asta promit sa scriu alt articol).

Din nefericire, la a doua sarcina nu am avut aceeasi putere si mi-am dat seama ca nu reusesc singura. Acesta este un alt pas. Vorbeste cu cineva de specialitate. In cazul meu a fost cu un consilier care m-a ajutat sa imi pun in ordine gandurile si sa reusesc sa nu intru in depresie.

Daca esti langa o persoana de acest gen, nu incerca sa o convingi ca are nevoie de ajutor, fii tu ajutorul ei. Fii acolo cand are nevoie de ajutor si ajut-o sa se odihneasca. Daca are zile in care nu poate sa se ridice din pat de oboseala, nici pentru copilul ei, este momentul de interventii mai serioase, mers la medic si vorbit cu cineva de specialitate. Pana atunci somnul si odihna este primul pas.

A doua interventie poate fi cititul, plimbarea, socializarea cu altcineva care nu are copii. Ce nu intelege lumea este ca atunci cand ai un copil de multe ori unica tema de discutii este „copilul!!!!!” si ca fiecare om, si mama are nevoie de o pauza de la aceasta tema. Vorbeste cu ea despre orice altceva. Un hobby este bine venit in cazuri de acest gen.

Si al treilea pas si nu ultimul (dar ma limitez la acesti trei pasi care cred ca sunt buni de inceput) este sa stie ca exista si alte persoane care au trecut prin aceasta stare, ca ea este o mama minunata si ca tot ce simte ea, simt si restul mamelor. Ca marea majoritate a mamelor au momente cand vor sa isi ia lumea in cap si sa plece, ca si alte mame vor timp pentru ele, ca si alte mame sunt „egoiste” si ca atunci cand se prabuseste un avion si este mama cu copii de langa ea la bord, este obligatoriu ca mama sa-si puna masca de oxigen mai intai ei ca sa poata pune mai tarziu copiilor!!!!

Despre depresie pot sa scriu un capitol dintr-o carte 🙂 dar azi ma opresc aici.  Tine minte: daca ai nevoie sa vorbesti cu cineva sunt mereu aici!!! Nu este nevoie sa fii dupa o sarcina sa simti nevoia de ajutor si este absolut in regula sa ceri ajutor!!!

Te salut cu drag, Tosha.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s