Toamna emotiilor

Asa cum ti-am promis revin cu povestea mea de revenire din starea de nervozitatea extrema. Asa cum te-am obisnuit imi pun sufletul pe tava fiindca sunt convinsa ca doar impreuna putem sa evoluam, doar impreuna si prin impartasirea experientei de viata putem sa invatam reciproc.

Deci, vineri am fost ultima zi la Debrecen si am avut un moment cand am ajuns la nervozitate maxima. In general sunt suficient de calma incat sa reusesc sa-mi stapanesc emotiile profunde. De aceasta data am realizat ca exista un punct al creierului unde eu nu-l mai pot stapani si asta imi aduce o frica teribila si ma duce cu gandul la fapte regretate din istorie 😦 Ma gandesc ca in starea respectiva, intru ca intr-o stare de transa in care daca sunt lasata in pace imi revin dar daca  nu pot sa imi iau o pauza? Cum fac sa nu ranesc pe nimeni si nici pe mine? Cum fac sa imi revin din „nebunie”.

Din pacate situatia de ieri se intampla pe masina si nu puteam face o pauza eu sau sa plec din context. Acum imi explic de ce e bine sa scoti copilul din mediul in care face criza. Asa ca am incercat sa tac si sa ignor tot ce era in jurul meu doar ca sa ma linistesc. Din pacate am spus lucruri care as fi preferat sa nu le spun si am ridicat vocea si la iubitul meu care nu avea nici o treaba cu toata situatia. Dar, nu-i asa, ca ranim pe cei care suntem siguri ca ne vor primi ianpoi dupa ce o facem?!

Am ajuns la gradina zoo si eram inca suparata. Eram doar suparata, nu mai eram nervoasa. Nu mai simteam nevoia sa fac rau nimanui dar nici sa interactionez cu nimeni. Am incercat sa fac meditatie activa si nu am reusit, nu reuseam sa ma conectez cu sursa divina. Am incercat sa ma gandesc la ceva frumos si ceva care sa ma aduca intr-o stare de recunostinta. De multe ori starea de recunostinta ma readuce in starea de bine si anuleaza orice, insa acum eram dincolo de acel punct. Am incercat sa fiu prezenta. Ma uitam la lucrurile din jur si incercam sa savurez frumusetea naturii si sa imi aduc aprecierea in suflet dar si acest lucru nu a avut nici un  rezultat. Incepeam sa fiu dezamagita de mine si de faptul ca nu reusesc sa depasesc un moment atat de stupid (a inceput foarte stupid totul). Intr-un final am ajuns la o doamna care hranea un bebe papagal 🙂 Ne-a povestit un pic despre el si s-a uitat la mine si mi-a zambit. Am simtit acel zambet pana in interiorul meu. Am simtit caldura omeneasca si mi-am dat seamna ca oamenii sunt esenta vietii noastre. Mi-am dat seama ca pot fi extrem de zen si sa am toate tehnicile din lume dar daca nu exista semnii mei, viata nu are rost!!! Ca aici pe pamant am venit sa invat interactiunea umana si relatiile dintre ei si asta imi face mai dificila existenta dar si mult mai frumoasa!!

Concluzia mea? Este extrem de bine sa am stapanire de sine insa niciodata sa nu uit ca traiesc printre oameni si chiar daca acestia ma „infunda” (vezi starea mea de la inceput) tot iei ma ridica. Si mai mult decat atat, nu oamenii ma „infunda” ci emotiile mele si atunci cand sunt suficient de atenta la ele, le pot „descifra” si sti ce sa fac cu ele.

Sfatul meu pentru mine: fii atenta la fiinta in special la tine, fiindca si tu esti fiinta, si tu ai nevoie de atentie, intelegere si empatie!!

Cam asta este povestea revenirii mele din ratacirea emotionala 🙂 .

Te salut cu mare drag, Tosha!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s