Curajul de a spune

Acum 10 luni copilul meu a fost diagnosticat cu tumoare pe trunchi cerebral neoperabila. Diagnosticul era greu dar pronosticul și mai greu: nu mai mult de câteva săptămâni. Atunci am luat decizia că despre acest lucru nu trebuie să știe decât cei apropiați și cei care pot contribui direct. Am făcut o bulă de iubire în jurul lui A și am trăit mai departe 🙂

Acum trei zile am luat cea mai grea decizie din viața mea: de a spune povestea și a cere ajutor. A fost mai greu decât aceste 10 luni. În tot acest timp lumea mă lăuda spunând că sunt foarte puternică și că mă admiră mult și eu eram un pic contrariată: „Oare nu mă stresez suficient?”, „Oare chiar înțeleg eu situația?”, „O fi chiar așa de grav și eu nu pricep?”. NU! Cei din jur aveau o altă viziune asupra situației decât mine. Totul era despre A, nu despre mine. Și  acum este despre A și nu despre mine. Este cursa lui, noi suntem doar spectatorii de pe margine care pot să-l încurajeze, să-i dea sfaturi, dar el aleargă. Iar A????? Pentru el fiecare zi este o zi minunată în care părinții și cei apropiați îl privesc ca pe un copil normal, sănătos, care are câteva dificultăți motorii, nu poate să meargă singur în picioare și trebuie zilnic să-și ia medicamentele pe stomacul gol; o dată la 4 săptămâni să bea mai multe medicamente timp de o săptămână(chimio) și să nu mănânce nimic fără să se spele pe mâini; știe că în fiecare zi corpul lui se vindecă și că în curând va ajunge la funcționalitate 100%.

Dar spunerea poveștii a fost despre mine, a fost despre convingerile mele, despre frica mea de a înfrunta „datoria”. În mintea mea, acest gest însemna să fiu slabă, să nu pot să-i dau copilului meu ceea ce are nevoie. A fost aproape la fel ca atunci când medicii mi-au zis, la 4 luni a lui A, că nu pot să-l alăptez fiindcă face alergie la lactoza din laptele băut de mine 🙂 Cum să fiu eu cea care îi face rău copilului meu, dar mai rău să nu pot săi ofer sursa de viață – mâncarea! Atunci am înțeles că este mai mult decât despre a pune copilul la sân, este despre legătura pe care o formezi cu el.

În ultimele 3 zile am înțeles că este mai mult decât despre a spune povestea, este despre încrederea pe care o dau eu lumii și încrederea pe care o dau eu relațiilor formate de-a lungul vieții. Am înțeles că a cere ajutor este despre a oferi o șansă celor care doresc să contribuie, să o facă. Nu este despre a rămâne dator, sau a cerși, sau a face ceva rău, este despre a dărui și a a avea încredere în bine, în iubire.

De atât de multa vreme îmi este frică de a nu greși sau mai bine zis de a nu fi judecată, nici măcar nu contează pe ce temă. Teama nu este despre ce fac eu ci despre cum mă simt eu.

Mulțumesc din suflet prietenelor mele care m-au convins să facem campania de donații pentru A! Sunt recunoscătoare că am luat această decizie, chiar dacă a fost despre a înfrunta cea mai mare traumă a mea de până acum. Zic de până acum, fiindcă de fiecare dată când cred că este gata cu curațarea traumelor, mai apare câte una 🙂

În concluzie, ai curajul de a spune care este nevoia ta, fie că este una fizică, materială, spirituală sau sufletească. Vei rămâne uimit cât de mulți îngeri sunt în jurul tău cu care te poți ajuta reciproc! Chiar și tu ești unul dintre ei!

MULȚUMESC!!!!

Tosha

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s