Portofoliu

Mă  numesc Tosha  Ferdean,  parteneră  de viață a unui om minunat, mamă a doi copii   și  o  susținătoare  a  familiei.  Cineva  m-a   întrebat   într-o   zi  ce  înseamnă familia  și,  trebuie  să  recunosc,  m-a  luat   prin  surprindere.  Până  atunci  nimeni nu  m-a  întrebat  așa  de  direct  și  astfel  am fost pusă în situația de a da o definiție la  ceva  care  credeam  că  este  în  genele  noastre. Acum aș răspunde: „Familia este acea  persoana  care  te  face  să  te simți în siguranță, să te simți iubit și înțeles și cu care  ești  dispus  să îți trăiești clipele în diferite situații având siguranța că îți este mereu alături.”  Între timp a  apărut și ToshaDor, educație  relațională. Am plecat de la dorința de a susține părinții în educarea copiilor și am realizat că nu poți educa pe altcineva pâna nu te educi pe  tine.  Astfel am decis să lucrez cu oameni care vor să lucreze cu copilul interior pentru a putea fi cu adevărat alături de copilului de lângă ei.

Din 2013 activez în domeniu de dezvoltare personală care mă fascinează zilnic, ca trainer dar și ca participant la diverse workshop-uri și cursuri. Am în spate peste 250 de ore de dezvoltare personale și cam tot atatea ore de cursuri și numărul lor crește constant :).

în 2013 am început cu proiectul “ToshaDor, școala părinților” din dorința de a crea o comunitate de susținere a părinților în care putem învăța unii de la alții.

În 2014 am înființat ASP (Asociația de Sprijin al Părinților) ToshaDor.

Din decembrie 2016 am început colaborarea mea cu Asociația Work at Home Moms prin ateliere tematice, cu donație spre asociație.

În vara anului 2016 am creat programul „Cadrul didactic, sprijinul familiei” prin care susțin cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar prin organizarea lunară a unui curs pe teme de dezvoltare emoțională la copil dar și scoaterea la iveala a capacității extraordinare de empatie a cadrului didactic.

Tot în 2016 am creat conceptul de ToshaDor, educație relațională, în cadrul cărui susțineam evenimente tematice pentru adulți și consilieri individuale. 

Din primăvara anului 2017 am fost în colaborare cu Școala Babel în proiectul „Susține educația. Susține scoala Babel” prin ateliere tematice, cu donație spre asociație.

La sfârșitul anului 2016, am creat un proiect de suflet care aparent nu are legătură cu ToshaDor, dar de fapt este o altă latură a ei. Acest proiect se numește Artonino și este despre partea vizuală și artistul din sufletul meu. Acesta mi-a dat ocazia mai târziu să fac ilustrații pentru cărți de copii.

În septembrie 2018 am avut ocazia extraordinară de a face homeschooling cu fiul meu dimp de un an. A fost cel mai plin an de valoare din cariera mea. 

Sfârșitul anului 2019 și anul 2020 a fost despre fiul meu, care a avut o călătorie plina de provocări în cadrul unui cancer de trunchi cerebral. În decembrie, 2020, el a decis să treacă într-o lume mai bună pentru el. Această călătorie alături de el, a fost definitorie în formarea mea ca om și ca suflet în corp de om. 

În 2020, împreuna cu 3 oameni minunați, am fondat “Asociația Andrei suntem toți” ca scop de al susține pe Andrei, fiul nostru, în călătoria sa în lupta cu cancerul și crearea unei comunități de copii gifted. După plecarea lui Andrei s-a orientat contribuția la bunăstarea comunității locale de copii gifted (în prima etapă) prin programe care să sprijine copiii, părinții și educatorii în domeniul copiilor și adolescenților cu potențial mare.  

În anul 2021, în memoria vieții lui Andrei și în onoarea vieții fiicei noastre, am creat Editura 4A ForA, care își propune să aducă lumii instrumente de lucru în dezvoltarea emoțională a copilului și a adultului, să creeze contextul favorabil pentru călătoria celor doi.

În anul 2021, prin Editura 4A ForA, am publicat povestea ”Steluța”, scrisă și editată de mine. 

Mă bucur că pot fi în această lume lângă atât de mulți oameni minunați care îmi dau posibilitatea de a învață din experiența lor.

Cu drag, Tosha